15 aprilie

Am plecat în final, dupã ce am aşteptat 50 de minute trenul spre Budapesta,  dar m-am şi distrat între-timp:

17:00 Acum am ajuns în aeroportul internaţional al Budapestei. De data asta, check-in-ul mi l-am fãcut singur, la unul din pulturile electronice.

Sunt proaspãt spãlat, şi mi se pare cã încã simt miros de sulf, peste tot. Da, am ajuns 2 ore la baile Kiraly, aproape de staţia de metrou Batthyany ter (linia roşie, spre Deli Palyudvar). Am fãcut baie în bazine cu temperaturi de 26, 40 şi 36 de grade Celsius. Am mai încercat o saună cu… “abur de locomotivã” aş putea zice. Nu te prea vedeai înăuntrul ei, iar temperatura era intre 50 si 60 de grade Celsius; n-am rezistat foarte mult.

Dupã ce am ieşit, n-am rezistat sã nu-mi fac o pozã cu parlamentul:

…mai am de lucrat la musculaturã :))

17 aprilie

20:43 Acum am prins timp sã scriu din nou, dupã o zi de vizitat în Tokyo. Dar, sã revin, unde am rãmas, şi anume la plecarea din Budapesta către Istanbul, care a fost întârziatã cu aproximativ 30 de minute.

16 aprilie. Totul a fost perfect în timpul zborului, dar mai ales când am zburat deasupra României şi am văzut Timişoara noaptea:

Într-adevãr, experienţa de a zbura cu Turkish Airlines, a fost extraordinară. Mai pe scurt: mâncarea a fost excelentă (pe ambele zboruri), iar sucul de portocale era proaspăt stors; ba mai mult, la bord am avut şi doi bucãtari (sau poate erau numai însoţitori de zbor deghizaţi, dar oricum, foarte faină ideea). În plus, sistemul de entertainment a fost cu touchscreen.

Am ajuns cu bine pe aeroportul Narita International din Tokyo, pe care când am ajuns am rămas surpins cât de linişte era, şi nu era din cauza lipsei de oameni, ci a mochetei prezente pe toate culoarele. Am găsit şi birourile de eliberare a vizei de vizitator pe 90 de zile; înainte de asta, în timpul zborului am avut de completat două formulare care sã fie pregãtite pentru intrarea în ţară. De precizat ar fi, cã de la ieşirea din avion până la ieşirea din aeroport, totul a durat undeva la 30-45 minute, iar viza se elibereazã gratuit.

Cu ajutorul Google Maps am căutat ce legături am spre staţia din Yokohama. După ce am mers cu Skyliner-ul spre Nippori, iar de acolo am luat Keihintohoku Line. De bilete am întrebat, iar cu orientarea, am stat cam prost. Aveau o gramada de “semne” pe care nu le înţelegeam, şi mă uitam după litere latine. Plus o tonã de informaţii despre nu ştiu câte feluri de trenuri. Am scos-o la capăt, şi apoi m-am întâlnit cu gazda mea, Victor. Seara s-a încheiat cu două beri şi un somn bun.

17 aprilie. M-am trezit de dimineaţã pe la 8, iar mai apoi am luat toţi micul dejun. Tot atunci, noua cartelă de date de Japonia, am încercat să o configurez şi să văd dacă funcţionează. Surpriză în schimb! Antivirusul de pe telefon a detectat schimbarea cartelei SIM. Trebuia să introduc un PIN, pe care nu mi l-am adus aminte. Am încercat câteva variante, dar fără succes. Am introdus mai apoi cartela de România, dar la fel, nu mai reuşeam sã trec de PIN-ul pierdut. După câteva minute de încercări, şi căutări pe net, am aflat că PINul trebuia să aibe şase cifre, şi nu patru, câte tot introduceam eu. Într-un final, am mai încercat o obţiune, şi am reuşit sã deblochez telefonul. După asta, fericit fiind,  m-am pus sã-mi configurez noua cartelã. Fără prea mare succes, deşi toţi paşii erau urmaţi corespunzãtor… eram confuz, de ce nu-mi mai recunoaşte nici cartela SIM de România. Victor m-a întrebat dacã am introdus cartela cum trebuie, iar eu foarte sigur, am zis că alta metodă nu este… zece minute mai târziu… da, cartela SIM era pusă invers! Ce mai început de zi! Mersi încă o datã lui Vic cã a mai încercat şi el, sã punã cartela invers.

În tot acest timp a şi început să plouă, şi vântul să bată destul de puternic. Am făcut planul, iar împreunã cu Maria (soţia lui Vic) am plecat să vizităm Tokyo. Am început cu templul Asakusa Kannon, unde ne-a şi prins o ploaie zdravănă:

Tot acolo am luat parte şi la o procesiune budistă.

Mai apoi am mers să ne întâlnim cu o fostã colegã de serviciu, Cristina, într-un local să mâncăm. Nu de alta dar deja se fãcuse ora doi, iar la ei, restaurantele sunt deschise până la doi sau trei şi după şase seara. Eu am mâncat două tipuri de ton alb şi roşu, cu orez şi puţin wassabi. Partea cu wassabi a fost foarte neaşteptată, când am gustat mai mult decât trebuia, şi instant am simţit cum mi se elibereazã căile respiratorii, iar apoi, două lacrimi (fără să am vreun sentiment care să cauzeze asta:))). Per total, a fost bun, şi a arãtat cam aşa:

…şi pentru cã lumea e micã, m-am întâlnit şi cu Alina la o poveste scurtã. Ne-am întâlnit într-o cafenea, în care eu mi-am luat un jeleu de cafea cu îngheţată, iar Alina un cheese cake cu o cafea cu gheaţă, pe când Maria, o ciocolată cu gheaţã şi îngheţatã.

Dupã ce Alina a trebuit sã plece spre aeroport, eu şi Maria am plecat spre linia de monorail care făcea turul oraşului Tokyo… printre zgârienori! A fost super fain! Mai ales ca am prins loc în faţa primului vagon, şi mă puteam simţi ca un mecanic conducând trenul. Am făcut un dus-întors, şi am prins Tokyo atât ziua cât şi noaptea.

20 aprilie. 23:00. Apuc din nou sã scriu, dupã 2 zile de pauzã, în care am vizitat oraşul Kyoto; şi dupã cina dulce luatã la etajul 10 al gãrii din Osaka, dar nu înainte de a merge aproape o staţie de JR pe jos, pentru a-mi plãti noaptea la hotel cash (niciun bancomat din apropiere nu a m-a lãsat sã retrag bani; asta deşi am anunţat, înainte sã plec, banca).

18 aprilie

Planul pentru Kyoto era în mare parte trasat, iar de dimineaţã, dupã micul dejun am plecat spre gara Shin-Yokohama, unde prima datã era necesar sã-mi primesc Japan Rail Pass-ul (abonamentul cumpãrat din România, prin care am voice sã circul timp de 7 zile cu orice tip de tren al companiilor JR, neincluzând 2 trenuri de mare vitezã: Nozomi şi Mizuho). Statul la 2 ghişee JR în staţia Shin-Yokohama, degeaba, m-a trimis la un al treilea (deşi pe toate scria cã se emit bilete JR, aşa cum am fost îndrumat) la care am şi rezolvat, primit abonamentul cât şi rezervarea de loc pentru trenul Shinkansen Hikari cãtre Kyoto. Am avut loc în vagonul 6, aşadar, m-am aşezat pe peron, în dreptul locului unde scria cã vagonul 6 va fi. A fost o cãlãtorie linã, care a durat undeva la douã ore. Reuşisem sã îl imortalizez şi pe Fuji:

Domnul din dreapta mea, m-a vãzut cã mã mai uitam în Lonely Planet – Japan, şi m-a întrebat dacã fac un tur. Dupã asta, am fost surpins sã vãd cã ştie de România lui Ceauşescu. I-am rãspuns cã eu nu l-am prins.

Dupã ce am ajuns în Kyoto, m-am dus sã iau prânzul, iar ma apoi sã merg sã mã cazez în Ryokan-ul rezervat (este o camerã specific japonezã, având tatami pe podea, o mãsuţã pentru servirea ceaiului, dar şi futon-ul pregãtit pentru a dormi pe jos. Toaleta şi baia erau separate, şi la comun. Unde am stat eu, nu cred cã aveau mai mult de 3 camere). Am ajuns pe la ora 16 la hotel, şi nu am mai mers sã vizitez, ci am testat 2 ore dormitul pe jos, iar apoi am fost sã caut un magazin 7Eleven, de unde sã pot scoate restul de bani datoraţi proprietarilor Ryokanu-ului, pentru cele 2 nopţi.

21 aprilie. 21:30. Dupã cina copioasã de la restaurantul indian Roopali din Hiroshima, am revenit Ryokan, şi mã pun din nou sã continui de scris. Aş fi scris şi pe ruta Shin-Osaka – Hiroshima, dar n-am mai ţinut minte anumite detalii, care am vrut sã le verific în Lonely Planet.

19 aprilie

Am plecat din Ryokan undeva în jurul orei 8, cã sã pot prinde sã vizitez cât mai mult. Templele se închid între 4 şi 5 jumãtate. Am început cu castelul Nijo-jo (a fost construit în 1603, fiind prima reşedinţã oficialã a primului shogun Tokugawa).

Dupã mai bine de o orã, am continuat sã merg la palatul imperial, dar acolo nu am putut intra decât dupã ce m-am programat la um tur gratuit, care începea abia la ora trei şi jumãtate… Asta mi-a cam dat programul iniţial peste cap. Aşadar, am continuat sã caut rute care sã mã ducã la templul Kinkaku-ji (prima construcţie a fost în 1397, ca reşedinţã de odihnã pentru un anumit shogun. Apoi a fost convertit în templu, iar în 1950 unul din cãlugãri îl incendiazã. În 1955 se reconstruieşte, iar plecarea cu aur a fost extinsã şi la etajul inferioare).

Mai apoi, am mers la templul Ryoan-ji, unde am vãzut gradina de pietre. Templul a fost construit în 1450 şi acum este şcoala de Zen Rinzai (tipul de Zen practicat în special de shoguni).

26 aprilie. 05:34 Am ajuns de jumãtate de orã pe aeroportul din Istanbul. Legãtura cãtre Budapesta o am peste 5 ore. Sper sã apuc sã scriu cât mai mult.

19 aprilie

Dupã ce am vizitat castelul şi cele douã temple, m-am întors în zona palatului imperial. Am gãsit un restaurant în care am luat prânzul, iar mai apoi m-am întins pe o bancã de piatrã, în parc, pânã la începerea turului. Doar o parte din palat s-a putut vizita, şi anume partea de sud, şi doar pe exterior. Turul a durat undeva la 30 de minute. În timpul turului, am întâlnit şi douã românce care erau în vacanţã timp de o sãptãmânã.

Mai aveam puţinã baterie la telefon, şi deja era şi trecut de orã 4. Restul programului planificat, l-am lãsat pe ziua urmãtoare. Am adormit buştean când am ajuns în Ryokan pe la 6 pânã la 11 şi dupã pânã la 6 dimineaţa.

20 aprilie

Am plecat dis de dimineaţã (7:30) spre: pãdurea cu bambuşi, poteca filozofului şi muntele cu şirul de porţi japoneze (Fushimi-Inari Taisha).

A fost bine cã am plecat de dimineaţã, cãci în felul asta, am reuşit sã fac poze, fãrã oameni, fie doar cu mine, fie doar cu pãdurea cu bambuşi. Templele de acolo se deschideau abia la 9, aşa cã le-am lãsat pentru data urmãtoare. În schimb am luat micul dejun la dupã ce am plecat, la un fel de bar, afarã; deja se fãcuse cald (mi-am luat o supã cu tãieţei de ai lor).

Am trecut pe la Ryokan sã-mi iau rucsacul, pe care mai apoi l-am lãsat în Kyoto Station, la unul din sutele de dulapuri pentru bagaje.

Poteca filozofului, ar fi fost  mai fainã dacã cireşii ar mai fi fost înfloriţi, peste râul îngust, peste care stãteau gânditori. Eu n-am mai gãsit decât vreo 3, întârziaţi.

În schimb, vermilion torii au fost extraordinare! Tot drumul l-am fãcut în aproximativ o orã şi treizeci de minute, dar în pas mai vioi. Am sã las pozele sã vorbeascã aici:

Dupã asta am plecat spre Kyoto Station sã rezerv loc la unul din trenurile cãtre Osaka, şi sã mãnânc de prânz.

Ajuns în Osaka, am mers sã îmi iau camera de hotel (normalã, de data asta), dar surprizã, nu am reuşit sã plãtesc cu cardul (deşi anunţasem banca cã voi fi plecat în Japonia, pentru a-mi activa banda magneticã), aşadar am pierdut 40 de minute pânã am gãsit un 7eleven, de unde să scot bani şi mai apoi să plătesc.

Doream să văd oraşul de sus. Găsisem Umeda Sky Building pe hartă. În drum spre obiectiv, am trecut prin gara Osaka, unde trebuia să schimb trenul, dar am observat că gara are 28 de etaje (nu m-aş fi aşteptat), iar la etajul 10 există şi restaurante. Aşadar, m-am reorientat şi am ales să mănânc de cină în gară, şi am şi văzut o parte din Osaka noaptea, de sus.

Partea care urmează am scris-o după ce am reajuns în Timişoara.

21 aprilie

Ploua. Am plecat de la hotel direct spre gară pentru a-mi lăsa bagajul într-unul din dulapurile de acolo, ca să mă pot plimba în voie. Am sărit peste micul dejun.

Am mers spre Osaka-jo (castelul din Osaka). Castelul a fost construit prima dată în anul 1583, iar mai apoi în 1629 şi încă o dată după 1868. Acum are o structură de beton, şi găzduieşte colecţii de arme, dar şi de artă. De la etajul 8, am admirat panorama oraşului.

Se făcuse deja amiază, şi am luat-o înspre galeriile comerciale Shinsaibashi-suji. Nu ştiam că sunt acoperite, dar m-am bucurat. Încă ploua. Am găsit şi un restaurant de sushi, pe care l-am şi ales. Am intrat şi parcă mi-a intrat direct o carne de peşte în nas, aşa de puternic era mirosul. M-am obişnuit repede. Atmosfera în schimb, a fost genială! Am stat la bar. De fiecare dată când intra sau ieşea cineva în/din restaurant, toţi bucătarii şi chelnerii salutau.

După o îngheţată de ceai verde (Macha), am plecat spre gară ca mai poi să mă îndrept spre Hiroshima. Mă gândeam că poate scap de ploaie. Ei bine, nu. A plouat toată seara şi în Hiroshima. După ce am găsit ryokanul rezervat, am început să văd ce aş putea vizita ziua următoare (înafară de parcul memorial). Între timp, ploaia s-a mai domolit, şi am mers să mănânc la un restaurant indian. Mâncarea a fost extraordinară!

22 aprilie

M-am ajutat şi astăzi de Google Maps, după micul dejun avut în ryokan.

Am plecat pe jos spre parcul memorial, plimbarea durând undeva la patruzeci de minute. Dacă n-ai fi ştiut dinainte despre cele întâmplate acolo, nici nu ţi-ai fi dat seama; până când nu dai cu ochii de clădirea lăsată în picioare după bombardare… eu am avut un semtiment care m-a înfiorat. Alţii în schimb îşi făceau poze cu el (sincer, nu i-am înţeles). Am continuat mai apoi cu muzeul ridicat în parc. Sentimentul nu a fost deloc mai plăcut, iar dacă nu ţinusem minte până atunci ora la care a avut loc explozia, de acum înainte sigur nu o voi mai uita. Aproape fiecare descriere în muzeu începea cu “La ora 8:15, în data de 6 august…”. Da, a fost prima bomba atomica folosită împotriva umanităţii. Nu se ştia nimic despre efectele asupra oamenilor, pentru că faţă de cele obişnuite, aceasta emit şi radiaţii. Unii au murit instant, alţii după câteva zile, luni, ani din cauza modificărilor la nivelul cromozomilor. Tot acolo am aflat că defapt doar o tonă din cincisprezece a făcut reacţie şi a explodat.

Înapoi spre cazare mi-am luat o îngheţată de mango, pentru că a început să se încălzească afară destul de bine. Tot din acelaşi motiv, am luat tramvaiul înapoi până la cazare. Am trecut să-mi iau rucsacul, iar mai apoi m-am îndreptat spre gară.

Ca să ajung înapoi în Yokohama, a trebuit să schimb trenul în Shin-Osaka (doar trenurile Nozomi si Mihuzo erau directe, dar nu le puteam folosi cu JR Pass-ul). Optsute de kilometri i-am parcurs în aproximativ cinci ore. Pentru trenurile Shinkansen (tradus ar fi: trenul glonţ) sunt peroane speciale sau pur şi simplu alte gări (ex.: Shin-Yokohama, Shin-Osaka). Toate au fie 16, fie 8 vagoane. Oricum, numărul vagonului era inscripţionat pe peron, ca să şti dinainte unde să te aşezi la coadă, dar şi eficienţa să fie mare din punct de vedere al timpului petrecut de tren în staţie pentru debarcarea/ îmbarcarea pasagerilor (asta se găsea şi la trenurile normale, cât şi metrouri).

Am ajuns seara, iar Maria ne-a răsfăţat cu sushi şi cheese cake!

23 aprilie

Am verificat prognoza, şi am plecat toţi în Kamakura (în sudul Yokohamei) la o sesiune de plimbare pe dealuri înalte. După plimbarea de cel puţin trei ore, am luat autobuzul până la staţia din Kamakura unde am mâncat o prăjitură, iar mai apoi o plimbare bine meritată prin prejur.

La întorcere eu am mai rămas să văd zona Minatomirai seara, unde am luat şi cina.

24 aprilie

Am luat-o din nou înspre Tokyo. Am mers să văd templul Meiji, pe Hachiko, dar şi cea mai aglomerată intersecţie din lume dpdv. al pietonilor: Shybuia.

După am mers la căutat de suveniruri. Defapt, am început de dimineaţă pornind cu Vic către un magazin de pescuit. Eu am cumpărat o mulinetă pentru tata “made in Japan”. Am mers mai apoi la Asakusa unde erau numai tarabe pe o parte şi de alta. Evident, preţurile cele mai mari erau la cele din faţă, iar cele din spate aveau preţuri mai ieftine. Am cumpărat câteva mărunţişuri, iar mai apoi am m-am mai învârtit prin jur.

25 aprilie

Am plecat pe jos spre Minatomirai prin parcuri şi prin portul Yokohamei. Am să las pozele să vorbească:

Şi dacă nu ai mai văzut de mult, scări rulante care urmăresc un arc de cerc:

Pe după-masă am plecat spre aeroport. Drumul a fost o adevărată aventură. În Tokyo, trebuia să schimb trenul şi să merg cu Keisei Line de la Ueno până la aeroport. Zis şi făcut, am luat Keisei Line spre aeroport. Aşezat cuminte în tren, şi urmărind staţiile de pe Google Maps cu cele în care opream, deodată, nu mai coincideau. Eu ştiam că am luat trenul care trebuie. Am întrebat un călător de lângă mine dacă trenul merge la aeroport. Mi-a zis că da.  Dar eu luasem a doua linie după cea mai înceată linie din şapte! Ultimele două linii erau cele indicate de către Google Maps, şi erau deminute access-express. Deci, pe harta de mai jos, eu eram pe linia roz. Mai apoi călătorul mi-a zis că am un tren de pe linia verde pe care să-l iau şi ajung mai repede. Aşa am făcut. Dar din păcate, acela avea capăt de linie nu aeroportul, ci doar oraşul Narita. Acolo am mai aşteptat câteva minute până la un alt tren care avea capăt aeroportul.

 

Totul a fost bine la întoarcere, iar în Budapesta am mers din nou la aceleaşi băi, în timpul rămas până la trenul spre Sibiu.

Călătoriile te inspiră!

yours,
Rareş

---

Secţiunea “Picantă”

Bilet tren Timişoara Nord – Budapesta Keleti, clasa a doua: 104 lei
Bilet tren Budapesta Keleti – Sibiu, cuşetă clasa întâi: 131 lei
Bilete avion: Budapesta (BUD) – Istanbul (IST) – Tokyo (NRT) – Istanbul (IST) – Budapesta (BUD): 41 320 yeni
Trenuri Japonia (abonament “JR Pass” 7 zile): 1 200 lei
Cazări: 4 000 – 4 500 yeni/ noapte
Mâncare: 700 – 1200 yeni/ prânz-cină