Am ajuns de la Timişoara cu avionul de data asta. După ce am aterizat încă nu-mi venea a crede că am ajuns aşa de repede, dintr-o parte în alta a ţării. Voiajul a durat aproximativ cincizeci de minute. Am ajuns la terminalul doi al aeroportului, de unde am comandat un taxi. La urcarea în taxi, eu am fost surprins că pentru a mă verifica, am fost întrebat ultimele cifre ale numărului de pe care am sunat; iar şoferul a rămas surprins că am aşteptat după comandă.
Am ajuns la Ana, unde a pregătit repede un mic-dejun. Mulţumesc! a fost delicios! Înainte în schimb, am făcut cunoştinţă cu Popet şi Marley (pisica şi câinele ei).
Am luat autobuzul către centrul oraşului, mai precis, către Palatul Culturii. Acum patru ani când am fost, renovarea lui nu era terminată. Acum am avut prilejul să vedem interiorul lui cu: muzeul „Ştiinţei şi Tehnicii”, orologiul, cât şi sala voievozilor.
Sălile muzeului „Ştiinţei şi Tehnicii” au debutat cu diferite cutii muzicale cu sisteme pe tambur, apoi pe discuri sau cartoane perforate, locurile unde erau defapt stocate melodiile. În prima sală una din cutiile cu sistem pe tamburi era funcţională, fiind pornită de una din responsabilele muzeului. Cutia avea realizat în interiorul ei, fluturi coloraţi din metal, care păreau că zboară, fiind lipiţi de lamelele care atingeau tamburul cu pini, iar ei băteau câte un clopot.
Tot în prima sală, am găsit o cutie mare pe care scria „Timişoara”. Parcă eram urmărit de oraşul din care am plecat. În muzeu nu am găsit nicio altă informaţie, dar am căutat pe internet mai apoi, şi am aflat că: „Orga de stradă Kopecky a fost construită în anul 1936 de firma J.Kopecky din Timişoara. Este o orgă cu 17 tuburi şi cu un cilidru cu 9 melodii.” (1) Acum mă întreb: Dacă era o orgă de stradă, ce se întâmpla cu ea dacă ploua? Sau ce înseamnă de fapt „de stradă”? E toată din lemn, şi nici nu părea uşoară, să o poţi muta fără prea mult efort. Are careva vreo idee?
Mai departe am dat de pick-up-uri, dar şi de dulapuri mari de cel puţin doi metri înălţime. Dulapurile pe post de cutii muzicale erau deja mult mai complexe, având mai multe sisteme încorporate: cilindri, cartoane perforate, dar şi vioare.
Spre mijlocul turului am dat de camere cu aparate vechi de fotografiat, cât şi ceasuri din diferite epoci. Acolo am aflat că primul ceas de turn construit în România se află la Cisnădie (un oraş din apropiere de Sibiu), fiind atestat documentar din anul 1438.
În ultimele încăperi, se aflau diverse aparate electronice vechi: televizoare, aparate radio, aspiratoare sau prăjitoare de pâine.
Tururile pentru a merge sus în turnul central al palatului sunt organizate la anumite intervale de timp, şi anume cu cincisprezece minute înainte de o oră fixă. Am ajuns cu cinci minute înainte la locul de întâlnire din holul principal. Ghidul ne-a luat şi am urcat cu liftul până la ultimul nivel. De acolo am continuat să mergem pe jos prin podul palatului, până la locul unde se aflau cadranele ceasului cu carillon, cât şi mecanismul acestuia. Carillon este definit ca „instrument muzical la care se pot executa melodii cu ajutorul unor clopote […]”(2). Tot în acea sală, erau scrijelite pe perete numele a doi soldaţi ruşi din timpul războiului, care stăteau de pază în vârful palatului.
Pentru a vedea clopotele am mai urcat câteva rânduri de scări. Mai erau doar câteva minute până la fix. Nu a durat mult şi clopotele au început să cânte hora unirii. Clopotele erau fixate, iar sunetele erau create de ciocane aflate în exteriorul lor. Ciocanele erau cele legate la mecanismul ceasului.
La coborâre, ghidul ne-a sugerat să vedem şi sala voievozilor de la etajul întâi. Asta am şi făcut. Am rămas amândoi impresionaţi de felul cum arăta încăperea: pereti vopsiţi în albastru închis cu flori de crin regali aurii stilizaţi, cu un soclu de lemn; iar în partea de sus portretele voievozilor, domnitorilor cât şi a regilor şi reginelor României. O încăpere plină de istorie!
După ce am terminat de vizitat palatul, am mers pe strada pietonală Ştefan cel Mare, care începe chiar din faţa palatului culturii. Am continuat spre strada Lăpuşneanu, unde ne-am şi oprit la o cofetărie. De acolo am mers să mâncăm de cină. La localul cu pricina, am fost plăcut surprins la toaletă, în zona de spălat mâinile, prosoapele erau din material textil. După folosire trebuiau aruncate într-un loc special. Eu mi-am comandat un cotlet pe porc cu sos de ananas, iar Ana o pizza.
Seara am petrecut-o la un concert de jazz, în incinta teatrului „Luceafărul”. Au fost două formaţii, dintre care una… ai ghicit? … din Timişoara! Am auzit de ei prima dată aici, în Iaşi. Mi-au plăcut la nebunie! Se numesc JazzyBit. Recunosc că am fost primul care s-a ridicat în picioare să-i aplaude la final de reprezentaţie; mai apoi a urmat sala.
A doua zi, după pastele delicioase de la prânz am plecat spre grădina botanică a oraşului. Ne pregăteam să vedem şi un bananier în seră! Voi lăsa pozele să vorbească, iar zona cu bananierul era în renovare. Poate data viitoare. Prin sere şi prin grădini am petrecut aproximativ la două ore.
Mai apoi am luat-o pe jos din parcul botanic spre centru via: Teiul lui Mihai Eminescu, zona Copou (plină de verdeaţă), pe lângă prima instituţie de învăţământ superior (pe la 1880), zona Unirii. Ne-am întâlnit mai apoi tot pe Lăpuşneanu cu Valerica şi Bogdan, la un pub, unde ne-am luat toţi bere.
Am plecat mai apoi să luăm cina, eu mi-am comandat un burger, iar Ana pui cu spanac. De acolo am mers către un stand-up comedy cu trupa IDIOT. Foarte faini tipii. S-a râs în sală pe săturate!
Călătoriile te inspiră!
yours,
Rareş
Referinţe:
(1) etc.tuiasi.ro/sibm/old/Technical%20Museum/html/ro/cil_stifturi.htm
(2) dexonline.ro
“Secţiunea picantă”
Bilet avion Timişoara – Iaşi – Timişoara: 160 lei
Bilet muzeul “Ştiinţei şi Tehnicii” – 12 lei
Bilet vizitare orologiu – 15 lei
Bilet concert Jazz – 20 lei
roancea.me 