Veneţia
27 decembrie 2016

Cartierul insular al Veneţiei l-am vizitat la schimbul dintre avioanele dinspre Bucureşti şi Doha. Am avut timp aproape şapte ore, să ne lăsăm pierduţi pe străzile înguste (un pic mai late ca strada Sforii din Braşov, unele dintre ele) cu pieţe mici pe ici pe colo (care păreau ca nişte curţi interioare).

Mirosurile de patiserie şi cafea parcă ne învăluiau. Deea a ştiut un loc al unei patiserii, pe care am găsit-o în Campio Del Frari, şi se numeşte:

…acolo ne-am luat micul-dejun, care a constat într-o cafea cu îngheţată şi o brioşă de ciocolată. Delicioase!

Urmăream toţi semnele de San Marco care ne duceau spre vestita piaţă. Înainte de asta am văzut Ponte di Rialto (“Podul Rialto”), acesta fiind cel mai vehci pod peste Grand Canal făcând legătura între cartierele San Marco şi San Polo. Veneţia istorică are şase sestieri (ro. “cartiere”): Cannaregio, Castello, Dorsoduro, San Polo, San Marco, Santa Croce. Partea continentală a oraşului este numită Mestre.

În piaţa San Marco, am găsit şi un turn cu ceas, care parcă reprezenta ora pe plăci de faianţă. Am stat să vedem cum se schimbă minutele, dar acestea erau afişate din cinci în cinci minute. Ne-am dat seama în schimb mai îndeaproape, că sunt un fel de pânze, dar de la depărtare, iluzia unor plăci este fantastică!

Am plecat din Piaţa San Marco, şi ne-am lăsat vrăjiţi de stăduţele şi canalele care ne ieşeau în cale:

…şi nu am putut pleca din Italia fără a mânca gelato! Eu mi-am luat fistic cu sare de mare – o combinaţie mai mult dect prefectă între dulce şi sărat!

9 ianuarie 2017

Am aterizat înapoi în Europa pe aeroportul Marco Polo, Veneţia. Deea a mers să ia legăturile către Bucureşti, iar eu am plecat să-mi iau camera de hotel din Mestre, exact lângă staţia de tren. În jumătatea de zi rămasă am plecat spre Padova, la recomandarea Andreei; iar a doua zi urma să plec la Verona (care mi-a recomandat-o Andra). Dar să le luăm pe rând.

Padova

Este prima staţie de tren după Venezia Mestre (Venezia Santa Lucia e capătul de linie, şi ajunge în zona insulelor, fiind în sens opus). Călătoria nu a durat mai mult de 15 minute. Am luat oraşul la pas, ajungând în jurul orei 14. E un oraş micuţ şi cochet, cu multe străzi pietonale şi calădiri cu arcade care înveleau cele mai multe trotuare.

Oraşul e împânzit de hăţi turistice, aşadar nu a fost greu să mă descurc. Partea mai puţin plăcută a fost că ei îşi respectă siesta de după-amiază, şi toate magazinele, restaurantele erau închise până la orele 16 sau 17. Mă bazam mult că voi mânca undeva de prânz, dar s-a făcut după-masă.

Am ajuns până la Basilica Sfântului Anton de Padova. O construcţie multifuncţională chiar şi astăzi din ce am putut observa: lăcaş de cult, bibliotecă, şcoală, parohie, locuinţe.

Înainte de a ajunge aici în schimb, am trecut prin Prato dela Valle (o piaţă ovală imensă!):

Mare parte din oraş îl vizitasem în aproape 4 ore, iar la întoarcere, trenurile au avut întârzieri de peste 30 de minute. Am ajuns cu bine la hotel, unde după mai puţin de o oră am adormit tun.

10 ianuarie 2017
Verona

La Verona trebuia să ajung la balconul Julietei, dar am fost oprit de un anunţ înalt despre o expoziţie temporară a civilizaţiei Mayaşe, sub numele: “Maya: Limbajul frumuseţii” (eng. “Maya: The language of beauty”).

Din păcate imortalizarea exponatelor a fost interzisă pe tot parcursul expoziţiei care se desfîşura în cinci încăperi îndeajuns de mari. Am parcurs tot în mai bine de o oră şi jumătate, având inclus în preţul biletului şi ghidul audio.

Am rămas impresionat de modul cum au realizat toate sculpturile pline de viaţă, iar unele caracterizate ca fiind în mişcare (efect dat statuilor de torsunia corpului sau doar a capului faţă de restul trupului), având în vedere contextul lipsei cunoaşterii uneltelor de metal. Ciopleau cu lemn sau alte pietre mai dure.

Textul de la intrarea în muzeu, m-a întâmpinat cu următorul preludiu:

Arta este expresia vieţii, gândirii şi idealurilor individului şi din societatea din care este originară. Asta nu e diferit de Mayaşii dinaintea cuceririi spaniole din 1511, care şi-au format viziunea vieţii printr-o varietate de materiale şi tehnici. Clădirile, uneltele şi templele stau mărturie a relaţiilor lor cu divinităţile şi forţelor naturii, dar şi ca success al lor în rutina zilnică, de la scriere şi astronomie, la muzică şi dans, ca percepţii şi descriere a lor.

Începând de la munca câtorva cercetători din diverse arii, toţi specializaţi în descoperirea civilizaţiei Mayaşe, “Maya: Limbajul frumuseţii” descopră corpul omenesc ca element fundamental al Artei plastice dinaintea anului 1511, cu o colecţie vastă de peste 300 de piese aduse din cinci state şi peste cincizeci de muzee din Mexic.

Prin intermediul acestei expoziţii, Mexic împărtăşeşte cu ţara gazdă, Italia, frumuseţea uneia dintre cele mai emblematice şi complexe civilizaţii, sărbătorind relaţia strânsă între cele două naţiuni, amândouă fiind bogate în istorie.

Totodată, diferitele vase folosite la diverse ritualuri erau colorate în culori de roşu (care în cele mai multe cazuri era reprezentarea “sângelui”, deci totodată, a vieţii), negru, albastru, verde, portocaliu, maro. Unele aveau chiar şi scene ale unor bătălii pictate sau reprezentarea animalelor. Apropo de animale, pentru o parte din ele, voi cita ceea ce era scris într-una din camere:

Jaguar was linked to rulers and priests. It was a power symbol related to the night sun and the dark underworld.

The monkey was related to the sky, for it lived high up, to fertility, for it howled like thunder, and to art, for it’s five fingers hand.

The dog was associated with the underworld. At death, an individual was buried with a dog to accompany him on his journey.

The frog was a dualistic animal, living on the land and water. According to the Popol Vuh it was the messenger of the gods.

Sea creatures were regarded as connections between people and rain, the sea and fertility.

The birds, especially the Eagle, were symbol of the sacred nature of the sky and the sun. Night birds symbolized exceptional vision.

 

Jaguarul era asociat conducătorilor şi preoţilor. Era un simbol al puterii legat de Soarele întunericului şi de viaţa de dincolo.

Maimuţa era asociată cerului, deoarece trăia la înălţime; fertilităţii pentru strigătul lor ca al tunetului, dar şi artei, datorită mâinii cu cinci degete.

Câinele era asociat lumea de dincolo. La înmormântarea unui individ, acesta era îngropat cu un câine care să-l acompanieze în noua călătorie.

Broasca era un animal dual, trăind atât pe apă cît li pe uscat. Popol Vuh spune că ar fi fost considerat mesagerul zeilor.

Animalele de mare erau conexiunea oamenilor cu ploaia, marea şi fertilitatea.

Păsările, în special vulturul, erau simbolul sacru al naturii din ceruri şi al Soarelui. Păsările de noapte simbolizau vederea excepională.

Jadul era reprezentarea vieţii, iar după moarte, fiecărui individ i se punea între dinţi o piatră de jad pentru viaţa de apoi. Din timpul săpărilor arheologice, s-a găsit o mască făcută numai din pietre de jad. Se poate trage concluzia unei persoane importante din punctul lor de vedere ca fiind înmormântată acolo.

Într-una din încăperi, mi s-au descoperit totemurile mayaşe. Pe lungimea lor, ele reprezintă cele trei dimensiuni cunsocute de ei: la bază este viaţa de dincolo, viaţa şi divinităţile în partea de sus (prin diverse chipuri de zei îmbinate cu captele de vulturi).

Mayaşii erau dornici să-şi împodobească trupul. Unii îşi şlefuiau dinţii în forme de fierăstrău (unii dintre ei îşi adăugau chiar şi diverse pietre), marea majoritate era în schimb pictată pe corp (reprezentând diverse triburi) sau unii chiar îşi inserau pietre mici sub piele în zona feţei. Tot legat de corpurile lor, capetele celor nou-născuţi erau deformate cu ajutorul unor nuiele fie oblic (faţă de gât), fie în sus.

Mi-a plăcut! nu am regretat niciun moment alegera făcută! Să vezi că cineva înaintea ta a construit clădiri şi temple fără să cunoască roata, fie uneltele de metal sau că Soarele când apune, ajunge de fapt în lumea de dincolo, având grijă şi de ceilalţi semeni trecuţi în nefiinţă; a fost mai mult decât impresionant! Aş putea rezuma toată experienţa expoziţiei prin: dorinţa lor de a conecta toate cele trei lumi printr-un frumos cunoscut de ei.

Am plecat să mănânc de prânz, în piaţa muzeului. Tot acolo se afla şi vechea arenă a oraşului, care este încă utilizată la diverse evenimete.

Mai apoi am ajuns şi la curtea interioară unde se afla balconul Julietei din povestea de dragoste scrisă de William Shakespeare.

Un oraş frumos şi cochet, dar mult mai mare ca Padova. Data viitoare poate îi rezerv mai mult timp.

Călătoriile te inspiră!

yours,
Rareş

---

Secţiunea “Picantă”

Bilet Bucureşti – Treviso (Veneţia) – Timişoara (296 lei)
Cazare Veneţia Mestre (55 euro)
Bilet Veneţia Mestre – Padova – Veneţia Mestre (6,80 euro)
Bilet Veneţia Mestre – Verona – Veneţia Mestre (17,60 euro)
Intrare muzeu expoziţie MAYA (14 euro)
Aeroport Treviso – Veneţia – Aeroport Treviso (24 euro)
Veneţia – Aeroport Marco Pollo – Veneţia (16 euro)