Gare de l’Est

Timișoara. Ora șaisprezece și zece minute. Aștept tramvaiul liniei opt, la fel ca acum un an, în ziua de șase septembrie 2019, cu care să ajung la ultima lui stație, și anume Timișoara Nord.

Acum merg spre locul unde este în construcție diorama cu trenulețe electrice la scara unu la optzeci și șapte, în spațiul de deasupra întrării și holului central al gării.

Despre diorama din Timișoara, o să mai povestesc altă dată, acum în schimb, vreau să continui cu scopul de anul trecut, și anume plecarea cu trenul către Paris.

Ei, bine, da! Nu am ajuns nicicum la Paris până anul trecut, și cum Timișoara a fost stație până înainte de Primul Război Mondial pentru Orient Express, i-am propus și lui Marius, să mergem cu trenul până acolo. Întoarcerea era planificată cu avionul.

Primul tren l-am avut de dimineață, cu oprire la Budapesta. Și acum țin minte salutul prietenos al conductorului companiei ungurești de transport feroviar de călători, după trecerea frontierei: “Have a good day, boys!” (da, nu a zis-o nici pe română, nici pe maghiară, ci în engleză).

Ajunși cu bine la Budapesta, fără întârzieri, am decis să mergem la băile termale Kiraly (Kiraly Fűrdo) din Buda, malul drept al Dunării. Vizavi se află și parlamentul Ungariei.

Imediat ajung la stația terminus a tramvaiului, și va trebui să mă opresc din scris. Voi reveni pe drumul înapoi spre casă. 16:38

Continui să scriu după cinci zile. Ora târzie de întoarcere și activitatea de la dioramă și-au pus amprenta, și nu am mai avut energia necesară să continui să scriu.

Unsprezece septembrie 2020. Ei bine, acum scriu din vagonul de dormit al celor de la Astra Trans Carpatic, care mă duce înspre București. Așadar, aceasta poate fi considerată o călătorie complementară celei de la Paris. Interesant este că, acum îmi dau seama… după București, voi merge înspre malul bulgăresc al Mării Negre, la sud de Varna. Varna fiind pentru o perioadă bună de timp stație finală a Orient Express-ului, iar de acolo se călătorea cu vaporul spre Constantinopol.

Da, se pare că m-am luat cu alte gânduri. Și acum trebuie să caut mai sus, să văd unde am rămas cu drumul către Paris.

După îmbăierile în diferitele ape și schimbat temperaturi, dar și saune, am mers să mâncăm a restaurantul Cartea Junglei (lb. Magh. Dzsungel Etterem), care se află în apropierea podului Margaretei (cunoscut și podul galben), traversând Dunărea. Ne-am îndreptat apoi înspre aceeași gara, Budapesta Keletipalyaudvar (gara de răsărit) cu plecare mai departe către München.

Budapest Keleti pályaudvar

Capătul peronului liniei șapte. Ultimele vagoane ale trenului aveau stația finala Zürich.

Azi, este optsprezece septembrie, și după trei zile de soare și mare… Reîncep să scriu, din balconul camerei de la etajul doisprezece al hotelului RIU de pe plaja bulgărească, Sunny Beach (lb. ro. Plaja Însorită).

Așadar, ne-am urcat în trenul care ne ducea către München, iar legătura directă cu TGV-ul (lb. Fr. Train à Grande Vitesse; lb. Ro. Tren de mare viteză) către Paris, era planificată peste maxim treizeci de minute față de ora sosirii. Am dormit ne-ntorși amândoi, în vagonul de dormit într-un compartiment pentru două persoane. La granița dintre Austria și Germania, am fost în schimb treziți pentru controlul actelor de identitate (era perioada verificărilor intensificate la granițe din cauza imigranților).

Azi e douăzeci și opt noiembrie, anul două mii douăzeci. Tot din tramvaiul liniei opt în sensul spre gara orașului. Citesc scurt să văd unde am rămas, și reîncep să scriu. Numai ce am trecut de stația Banatim.

Așadar, după controlul de la vamă, ne-am continuat somnul. În apropiere de München, însoțitorul de vagon a venit să ne anunțe că avem întârziere. Noi aveam legătura cu TGV-ul către Paris Gare de l’Est la o perioadă de aproximativ douăzeci de minute. Recunosc că nu m-am așteptat, luând în considerare și faptul ca în itinerarul trenului Budapesta – München, era considerată cel puțin o oră staționare în stația Salzburg, un timp tampon destul de generos, presupus recunosc.

Am anunțat însoțitorul de vagon de legătura pe care o avem, dar a spus că din păcate nu poate anunța ca trenul să ne aștepte, deoarece nu este aceeași companie de transport. În plus, ne-a spus că putem merge liniștiți la biroul de informații din München Hauptbahnhof (lb. Ro. Gara Principală).

Aveam inclus cafea sau ceai, dar și sandviciuri. Apa îmbuteliată era disponibilă în vagonul de dormit de când ne-am urcat.

Ajunși în jurul orei șapte dimineață, am mers prima dată să ne interesăm de noile legături către Paris. Nu a durat mai mult de douăzeci de minute, și am primit noile bilete către Paris, dar aveam de schimbat în Stuttgart. Nu am plătit nimic în plus, specificând că venim cu un tren întârziat.

Primul tren pleca în aproape o oră. Marius a venit cu ideea de a bea o bere, dacă tot suntem în Germania. Zis și făcut, după ce ne-am scormonit de mărunțiș (dacă rețin bine, mai mult Marius, decât mine). Cu cardul nu puteam plăti, era prea mică suma.

Prost!

După l-am rugat pe Marius să-mi facă poză cu ICE1. Mi-am adus aminte că aveam o poză din 1996:

Am plecat cu un ICE către Stuttgart, și am mers și în vagonul restaurant să ne luăm o cafea. Plănuiam să ne luăm ceva de mâncare din TGV-ul către Paris.

Am schimbat trenurile în Stuttgart.

Mai am o stație până la gară. Revin.

Azi e treizeci noiembrie. Scrisul mă prinde în același sens de mers cu tramvaiul liniei opt, înspre gară.

De la Stuttgart până la Paris am călătorit cu TGV Duplex, adică un TGV supraetajat. Și cum eram porniți să mergem să luăm micul dejun în vagonul restaurant, ne-am îndreptat înspre acesta. Din păcate în schimb, acesta nu era deschis pentru călători. Ne-am întors la locurile de clasa a doua, iar Marius cum a venit mai pregătit la drum lung decât mine, am mâncat împreună sandvișurile făcute de el la aparatul de sandviciuri calde. Foarte bune.

Parisul era din ce în ce mai aproape.

De la Stuttgart, trenul a mai oprit în stațiile Karlsruhe și Strasbourg. De la ultima stație, am circulat cu o viteză medie de trei sute de kilometri pe oră.

Am ajuns în Gare de l’Est. Clădirea are o frescă care descrie, aș spune eu, plecările cu Orient Express.

Așadar, din Gara Estului din Paris, am luat metroul până în arondismentul paisprezece, unde aveam cazarea.

Mai apoi am plecat pe jos să vizităm La Tour Eiffel, și mai apoi abia rămăsesem să facem planul pentru zilele următoare.

Am scris destul de încet, dar clădirile dintre Piața Bălcescu și Bulevardul regele Carol I, mi-au furat privirea. Frunzele de toamnă adaugă și ele farmecul lor.

Ajung imediat la gară, așadar va trebui să mă opresc. Revin.

Nu a fost o zi productivă pentru mine azi în a avansa cu macheta orașului, pentru diorama trenulețelor de la gara de nord. Așadar am luat tramvaiul opt înapoi spre casă. M-am așezat pe partea stângă, așa cum obișnuiesc de cele mai multe ori. E un unghi mai bun de a vedea clădirile de pe partea opusă, dar si tramvaiele care trec din sensul opus.

Ei bine, încerc să-mi aduc aminte ce a urmat după vizitarea turnului Eiffel, dar se pare că va trebui să recurg la răsfoitul pozelor, ca să-mi reîmprospătez memoria. A fost un oraș care mi-a plăcut, deși nu aș fi zis. Ce mai rețin acum, este că biletul de metrou era destul de scump, așadar următoarele dimineți le începeam cu mersul pe jos până la ultimul obiectiv în scop, iar seara ne întoarceam cu metroul. După micul dejun, mergeam să bem cafeaua la una din cafenelele care ne ieșea în cale, dar nu foarte departe de hotel.

Cu privire la metroul parizian, poate unii dintre voi care ați fost, ați remarcat, că unele linii de metrou folosesc aderența cauciucurilor, iar roțile de pe osiile vagoanelor sunt folosite pentru ghidaj. Am găsit informația de mai sus, întrebându-mă de ce linia de metrou în care circulam nu putea reduce inerția imprimată călătorilor din garnituri.

Ajung imediat la stația mea. Revin după ce trec prin poze.

Probabil cel mai vizitat obiectiv turistic din lume.

Vedere înspre Champ de Mars. Am urcat cu liftul până la a doua platformă, și am coborât pe scări. Se putea urca cu liftul și până în vârf, dar coada era destul de mare, iar priveliștea de aici era îndeajuns de mulțumitoare.

…și o captură pe axa O-igrec 🙂

Ce putea să urmeze după vizitare, decât o cină bine meritată:

…cină

L-am considerat un clișeu, dar are ceva aparte când ești acolo. Totuși, nu mi-am luat suveniruri cu el.

Ne-am întors cu metroul.

Duminică, opt septembrie, după ce am mâncat micul dejun… a, da, mi-am adus aminte de ce mergeam să bem cafea în alt loc; cea de la hotel era servită la bufetul suedez dintr-o cafea solubilă, și foarte diluată la gust.

Micul dejun

Așadar, am plecat înspre: grădinile luxemburgheze, apoi înspre Île de la Cité (una din insulele de pe râul Sena), continunând înspre Centrul Cultural Pompidou și am încheiat ziua cu vizită din piața muzeului Louvre.

Les Petits Parisiens fără Croissante

În timpul plimbărilor, am observat foarte multe astfel de petece de alsfalt cu data inscripționată. Aș presupune că e data în care s-a turnat asfaltul sau s-a efectuat reparația.

Biserica Notre-Dame de Paris. Și dacă tot suntem aici, dacă nu știați, și Timișoara are o biserică cu același nume, în cartierul Iosefin [ref-1]. E ca și cum ai compara mere cu pere, din punct de vedere arhitectural; numele îi vine în schimb de la cele “șase călugărițe ale ordinului de Notre Dame, care vin la Timișoara, cu scopul de a înființa o școală de fete”. [ref-1]

Am ajuns la Centrul Cultural Pompidou

„adevărul va schimba arta”

„noul este întotdeauna revoluționar”

alb: „nimic nu e frumos”
negru: „cadru/ramă deschis/ă către toți”

Instalație plină cu căști atârnate, în care se emitea doar un zgomot cu diferite amplitudini.

„Respirare l’ombra” (lb. Ro. „A respira umbra”), 1999-2000 de Giuseppe Penone (n. 1947);
„Omul și copacii nu respiră în același ritm. În intrarea intalației lui Giuseppe Penone, mirosul degajat de pereții creați din frunze de dafin, ne amintește de necesitatea fiziologică inconștientă a corpului. Lucrarea ne invadează pe măsură ce înaintăm înspre o formă luminată, pe care o recunoaștem, mai precis, sistemul respirator uman. […] Aici, imitația este în simbioză, păstrând contextul, fiind produs din aranjarea frunzelor de dafin și turnarea lor în bronz. A respira umbra înseamnă a dezvălui”

Fațada opusă intrării în Pompidou. Trebuie să recunosc că mă așteptam să văd mai multă artă contemporană. Etajele centrului sunt organizate cronologic în funcție de apariția diferitelor curente. Aveam în schimb amintirea muzeului Tate din Londra, și poate asta m-a influențat, sau schimbat așteptările.

Louvre numai pe dinafară.

La cină am găsit un restaurant care avea supă de ceapă și servită cu crutoane peste care era cașcaval ras. Delicios!
Cu pandemia și statul mai mult în casă, mi-am făcut și în casă supă de ceapă.

Ziua următoare am luat direct metroul către dealul Montmartre cu Bazilica Sacre-Coeur (Biserică închinată Inimii lui Iisus). De acolo am coborât pe străduțele din Montmartre către Arc de Triomphe, și mai apoi pe Champs-Élysées; îndreptându-ne spre Pont Alexandre III; de acolo ne-am îndreptat către studioul lui Constantin Brâncuși din Centrul Cultural Pompidou (în ziua precedentă nu mai era deschis să-l mai putem vizita).

Sacre-Coeur

Priveliștea de pe treptele bazilicii

Străduță din Montmartre

Tot prin Montmartre

Alte colțuri din Montmartre

Am ajuns pe jos și până la „Moara roșie”, doar pe dinafară de data aceasta.

Semnalizarea gurilor de metrou parizian

Zidul pe care stă scris, în toate limbile Pământului, traducerea pentru „Te iubesc”.

Semnalizarea aerisilor de la metrou 🙂

Impozantul Arc de Triumf

Aroganțe ieftine de pe Champs-Élysées. Pe același bulevard este bine cunoscută pentru Macarons, cofetăria Ladurée.

Din mijlocul bulevardului Champs-Élysées.

Pont Alexandre III et Tour Eiffel

Am ajuns înapoi la Pompidou

Printre multe alte clădiri văzute

…și dacă cumva vă întrebați de unde mai poate veni inspirația pentri cărți noi de citit: „L’enfer”/„Infernul” de Dante Aligheri (stânga)
și
„La premiere lecon du sorcier”/„Prima regulă a vrăjitorului” de Terry Goodkind (dreapta).

Cina am luat-o undeva în apropierea hotelului. Mie mi-a fost poftă de un biftec tartar.

A treia zi plină am fost la Cité des sciences et de l’industrie (Muzeul de științe și de industrie). Fiind localizat la periferia orașului, în partea de nord, am folosit metroul și la dus și la întors.

Ajunși acolo, la garderobă, ni s-a specificat că muzeul are ora de închidere, să zicem acum ora optsprezece, pentru că nu mai rețin. Nu am luat nici eu, nici Marius cu prea mare interes ora închiderii, fiind ceva normal, și am intrat înainte de ora amiezei în muzeu.

În zona de transporturi, acum îmi aduc aminte că la inaugurarea metroului parizian (succedat de cel de la Londra, care a fost botezat ca și „The Tube” (lb. Ro. „Tubul”), ei îl vor numi „Metropolitan”, pentru că ei nu vor să circule în tuburi.

Genomul uman descompus

Era și un joc interctiv în care trebuia să potrivești fragmentele de cromozomi

…și la Planetarium a fost foarte fain! Tavanul era în forma unei jumătăți de sfere, spectatorii fiind înăuntrul ei. Am avut impresia de multe ori că sunt în spațiu.

Aria cu diverși roboți cu care puteai să te joci sau interacționezi

Puteai să te joci cu un braț robotic virtual, cu care trebuia să ajungi de la „Plecare” la „Sosire”, fără să atingi obstacolele din cale (formele geometrice colorate).

Diverse brațe robotice cu capete diferite pentru mutarea obiectelor.

Nu mai știu ce am discutat cu Pepper 🙂

Cum au avut foarte multe de vizitat, și multă intercțiune și experiențe de tot felul, oricum ne-am despărțit unul de celălalt. Așadar, deodată aud în sistemul de sonorizare anunțul că „Muzeul se va închide în cincisprezece minute”. Evident nu am reușit să parcurgem tot. Deci mai trebuie revenit.

Ultima zi, având avionul după câteva ore bune după prânz, am plecat pe jos până la Porte Maillot de unde aveam să luăm prima dată autocarul către aeroportul din Beauvais.

Ultima cafea din excursie

O vedere frumoasă de rămas bun!

Aș mai repeta experiența de mers cu trenul către Paris, oricând!

Mi-am dat seama în schimb, că numele gărilor din Paris sunt articulate, iar traduse în romănă ar fi: Gara Estului (Gare de l’Est), Gara Nordului (Gare du Nord); înțelegând astfel că se referă la trenuri care vin dinspre sau pleacă înspre nord sau est. Mi-am pus problema și la București Nord, chiar dacă este știută ca și „Gara de Nord”, cele mai multe trenuri vin dinspre și pleacă înspre nordul țării. Și se potrivește chiar și pentru Timișoara Nord, dat fiind faptul că pentru trenurile care vin din est, prima trecere este prin stația Timișoara Est și care e mai la nord de Timișoara Nord.

Călătoriile te inspiră!

yours,
Rareș

P.S.: Pozele și descrierile lor le-am adăugat după ce am terminat de redactat. Adică azi, întâi decembrie 2020.


Referințe:

[ref-1] Biserica Notre Dame din Timișoara: https://heritageoftimisoara.ro/cladiri/Iosefin/adresa/General+Ion+Dragalina/4


Secțiunea picantă:

Bilet tren Timișoara Nord – Budapest Keleti – Muenchen Hauptbahnhof – Paris Gare de l’Est: 2600,25 lei pentru două persoane, la vagon de dormit cu două locuri pentru trenul de noapte cu plecare din Budapesta.

Cazare F1 Hotel Paris: ~45 euro/noapte/persoană cu mic dejun

Bilet avion Paris-Beauvais (BVA) – Timisoara (TSR): 22,49 euro/persoană

Costul biletelor de metrou și al muzeelor nu-l mai rețin. Cele de mai sus le-am găsit din facturile primite pe e-mail.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s