EBEC Kick-Off Meeting în Leuven

În Leuven am ajuns datorită provocării pe care am acceptat-o prin coordonarea rundei regionale EBEC Romania & Republic of Moldova, din cadrul EBEC. EBEC este cea mai mare competiție care se desfășoară în Europa și este formată din 3 runde: locale, regionale/naționale, finală (în 1-9 august 2013, Varșovia)

Kick-Off Meeting-ul organizat de BEST Leuven, a avut ca și scop reunirea în număr cât mai mare a coordonatorilor EBEC ai rundelor regionale și naționale cu echipa care organizează runda finală. Timp de 2 zile, ne-am prezentat toți modul de lucru al ediției precedente, am avut parte de training-uri și ne-am setat strategia pe care ne dorim să o urmăm în anul care urmează.

Să nu uităm în schimb de distracția din fiecare seară. Astfel, prima a fost rezervată IE-ului (International Evening/ Seara internaţională) în care fiecare țară prezentă și-a adus băuturi specifice și diverse ronțăieli, mâncăruri; diversitatea țărilor a fost foarte mare: România, Ucraina, Cehia, Croația, Grecia, Turcia, Franța, Spania, Portugalia, Belgia și Estonia. În a doua seară ne-am pironit într-un bar în care fiecare dintre noi avea câte alt tip de bere: până la 12% alcool, de la gust de cireșe până la bacon și servite în pahare care se întreceau în forme.

PubCraw-ul l-am făcut în ultima seară, care în principal s-a desfășurat în pub-urile deținute de fiecare facultate din Leuven, așa numitele „Fakbars”, în care prețurile erau mai scăzute și din când în când existau și „Happy Hours” timp în care puteai să-ți comanzi 2 beri – 0,3L Stella Artois (fabricată în Leuven) la doar 1EUR; sau alte reduceri.

Ei bine, asta a fost în timpul evenimentului, dar eu, Matej (din Brno, Cehia) și Alexandr (din Zaporizhzhya, Ucraina) am ajuns cu 2 zile înainte; timp în care am avut timp extra în a vizita Leuven și Bruxelles. Leuven-ul l-am străbătut în prima zi, iar primul popas îl făcusem la o „Friture” – locul unde se fac „Belgium Fries” și am băut „apa Belgiei”: o doză de Jupiler. Ne-am continuat apoi plimbarea prin oraș până când am ajuns într-o piață cu un ac de cusut gigant care avea în vârf o muscă (din păcate nu am reușit să-i aflăm povestea); iar apoi am dat de Market Square care este cunoscută și sub numele de „Largest Bar in Europe”.

În a doua zi ne-am întâlnit la Manneken Pis în Bruxel cu Katarina (din Zagreb). Apoi toți 4 ne-am îndreptat către Grote Markt și următorul stop l-am făcut la pub-ul cu 2 004 beri în meniu („Delirium”, în apropiere de Jeanneke Pis). Meniul cu toate sortimentele de bere se putea cumpăra cu doar 5EUR, iar oricare din berile din meniu ți le puteau servi; a fost mai greu să ne decidem ce vrem să consumăm. Am luat-o apoi pe străduțele întortocheate și pline cu parfum de ciocolată și wafels, până am dat de mirosul de pește și scoici; am acceptat provocarea și pentru doar 10EUR am mâncat un meniu de mussels înăbușite, cu Belgium Fries și un pahar de Jupiler.

A fost o experință care, pe lângă cele zise mai sus, s-a îmbinat cu alergarea după autobuze, dormitul în aeroport, statul la poarta greșită de îmbarcare, anularea unui tren, dar și statul de vorbă până ne-am dat seama că trecusem de stația în care trebuia să coborâm.

yours,
Rareş

ORS_v2


Secţiunea “Picantă”

Timișoara Nord – Budapest Keleti (CFR, 120RON)
Keleti Palyudvar – Deak Ferenc Ter (M2 metro, red line) – Kobanya Kispest (M3 metro, blue line) – (BUD) Budapest Terminal 2 (200E Bus – 800HUF)
BUD – (CRL) Bruxelles Charleroi (18EUR)
CRL – Charleroi Sud (A Bus, 6EUR)
Charleroi Sud – Bruxelles – Leuven (B-rail, 16EUR)
Prețurile sunt dus-întors.

Link-uri utile:
Trenuri internaţionale: www.db.de
CFR: www.cfrcalatori.ro
Budapest Public Transport: http://www.bkv.hu/en/
Ryanair: www.ryanair.com
B-Rail: http://www.b-rail.be

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s