O parte din Alpii Austriei

Şi am plecat! Am îndesat înainte rucsacul de 40 de litri, în care jumătate mi se părea că e ocupat numai de bocancii noi. Luasem trenul care ajungea la ora 22 şi 29 de minute în Aradul Nou, din Timişoara Nord. De acolo m-am urcat în tramvaiul numărul 3 şi după o cină nesănătoasă în centrul oraşului, am ajuns pe jos în staţia principală de tren a oraşului. Trenul următor pe care îl luasem, era programat să sosească la ora 1 şi 17 minute din direcţia: Bucureşti Nord, Braşov, Sighişoara, Deva. Discutasem cu Marius că îl voi anunţa dacă trenul va avea întârziere în Arad. Era ora 1, dar nu s-a anunţat niciun fel de întârziere. Nici nu a avut.

Vagoanele cuşetă sunt închise, dacă nu există călători cu bilete cumpărate în avans, iar însoţitorul de vagon are datoria de a deschide uşile. Ei, da! De data asta, se pare că a adormit! Noroc cu un călător fumător care a dorit să coboare. Dacă nu, aş fi urcat la clasa a 2a. Am bătut insitent în cabina angajatului CFR, şi abia după 10 secunde s-a trezit, zicându-i: „E staţia Arad! Poftiţi biletul.” Răspunsul a fost unul mormăit şi după l-am rugat să-mi dea lenjeriile de pat.

La ora 1 şi 20 de minute a plecat spre Viena, aşa cum era planificat şi pe biletul de dus. Am pregătit patul repede şi între timp au venit şi poliţiştii de frontieră români pentru verificarea paşapoatelor. Apoi au urmat cei maghiari. Am adormit tun.

ORS_v2

„Urmează staţia Vienna!”, anuţase cu un accent aproape englezesc însoţitorul de vagon, intrând în compartiment. Mai erau 30 de minute până la sosirea în staţie. M-am schimbat, am strâns aşternuturile şi îi spun lui Marius că nu ştiu să am întârziere. El mi-a zis: „Eu s-ar putea să am!”. Am râs, el fiind din oraş. Până la urmă, trenul a avut 20 de minute întârziere, iar Marius m-a aşteptat pe peron.

Am ajuns la Iris, care ne-a pregătit un mic dejun copios, şi unde am întâlnit-o şi pe Ale. Am mâncat toţi patru, iar mai apoi am plecat spre Neuberg. Acolo am mers să vedem un atelier în care se făceau obiecte din sticlă. Iris ne povestea pe drum, că dacă vrei să sufli tu într-unul din obiecte, e necesară o înscriere cu ceva timp înainte. Celorlaţi trei ni s-a părut foarte faină ideea. Am ajuns la atelier, şi ne-am uitat la obiectele expuse în trei încăperi. Eu şi Marius ne uitasem la nişte pălării de ciuperci etanşe din sticlă transparentă, şi ne întrebam la ce folosesc. În acelaşi timp, Iris a dorit să cumpere un picurător pentru flori (nu ne-am desluşit dacă acesta e cuvântul în română) pentru mama ei, şi a întrebat-o pe una din vânzătoare, dacă ar putea să facă unul în culori de verde cu negru. Cu greu, doamna a acceptat, spunându-i că sunt foarte ocupaţi cu comenzile. Eu şi Marius ne miram de acele sticle şi utilitatea lor, iar din spate se aude „Pot să vă ajut cu ceva?”. Am rămas amândoi mască. A doua doamnă care îl ajuta în crearea obiectelor de sticlă pe meseriaş, ne vorbise. I-am zis că am fi interesaţi de picurători pentru flori, dar am vrea alte culori. Ne-a zis că se poate, şi apoi am întreat dacă am putea să suflăm noi. Răspunsul a fost afirmativ. Amândoi am devenit deodată super entuziasmaţi, deşi oricum eram de obiectele expuse.

„Picurătorul” se pune în ghiveciul florii, iar ea îşi ia apă atâta câtă îi este necesară. Eu acum mai trebuie să-mi cumpăr floarea. Mi-am zis că îmi voi lua una la birou, aşa că am vrut ca el să aibe culorile albe, negre şi portocalii. Au fost drăguţi că au făcut excepţie de la regulă, astfel, le-am lăsat şi un bacşiş pentru asta.

Am plecat uimiţi, şi totodată mie mi se legase în cap, de ce mai exista în magazin, un peşte de sticlă într-una din încăperi (acela pe care-l cam avea toată lumea pe vremea comunismului, deasupra televizorului, sau altui obiect din sufragerie).

Ne-am întâlnit undeva pe drum cu ceilalţi doi: Pia şi Philippe. Pe ultimii doi, Vero şi Davide, îi vom recupera la ora 21 de la staţia de tren din apropierea satului Bad Mittendorf, unde eram cazaţi.

Până atunci ne-am dus la spa-ul din localitate şi ne-am bălăcit în apa termală, şi mai apoi am făcut saună în stil austriac, fără inhibiţii. Erau undeva la 20 de feluri/ încăperi pentru saună, dacă-mi aduc bine aminte. Erau şi separate pentru doamne. Unele dintre ele aveau şi program. În una din ele am fost undeva la 100 de persoane. După prima tură de căldură cu miros de portocală, am ieşit afară să ne dăm cu o sare care mai avea ceva (nu mai ştiu exact ce – să fi fost lămâie). Am intrat toţi din nou în saună, şi o nouă rundă de căldură a fost provocată de angajatul spa-ului. Tot el, după ce a turnat apa cu miros de soc, de această dată, a început, ca şi în prima parte să amestece aerul super fierbinte cu un steag pătrat, în toată încăperea de tip „U”. Am fost rugaţi să frecăm sarea de pe noi. Parcă începeam să mă topesc acolo!  Am mai şi mărturisit către Marius şi Philippe că sauna asta mi se pare mai greu de suportat decât un roller-coaster. Nu a mai durat mult, şi am ieşit toţi afară din saună. Fiecare tură nu a durat mai mult de 5 minute, dar a fost intensă. Apoi a urmat duşul, şi bazinul cu apă rece, şi după, repede cel cald. Toată acţiunea se petrecea în … gol, al fiecăruia.

Imediat se făcuse ora 21, şi am plecat, iar cina a fost gătită de Pia, pentru toţi opt. Un curry delicios. Apoi ne-am pus să ne jucăm Saboteaur şi să închinăm pentru o zi reuşită.

Am adormit… nici nu ştiu când, dar în pat.

ORS_v2

A doua zi, ne-am trezit la 9 şi după jumătate de oră am luat micul dejun împreună. Am plecat spre Tauplitzaml (la un tur de 6 lacuri glaciare, marcat cu albastru: Krallersee, Grosssee, Maeshensee, Tauplizsee, Steirersee şi Schwarzsee).

DSC_2245

Lacul Maeshensee, din păcate l-am ratat. Aşa că numai 5 am văzut. În lacul Steirersee, 5 din 8 au făcut şi baie. Eu am fost specator, până m-am tolănit pe iarbă.

DSC07373

Tot turul a durat aproximativ 6 ore, cu o scurtă pauză de masă în natură, dar şi câteva opriri ah-hoc (nu de alta, dar niciunul din nou nu avea condiţia fizică extraordinară).

Seara a fost… stai să găsesc cuvântul… ăăăă… nu ştiu, cred că te las pe tine să-l alegi.

Ne-am hotărât să luăm într-una din seri, o cină de clasă. Zis şi făcut: Pia a făcut o rezervare de opt persoane de la ora 20, în satul Bad Mittendorf.

DSC_2256

Am primit meniurile. Fiecare avea descris câte 4 meniuri complete (aperitiv, fel principal, fel cu peşte, fel secundar, desert; peştele era opţional, nu a ales nimeni). Înainte de aperitiv, am primit din partea casei 2 paste de brânză, dintre care una avea şi hrean; cu felii subţiri de franzelă tăiate în diagonală. Pentru aceasta, am avut separat, fiecare, în partea stângă o farfurioară cu un cuţit de întins deasupra. La fiecare meniu puteai să alegi între 3 preparate la felul secundar şi 2 la desert.

DSC_2246

Au venit aperitivele! Wow! Eu mi-am ales meniul „Wurz ‘n Menu” care ar însemna „Meniul Rădăcinos”, datorită supei. La aperitiv am avut specialităţi japoneze: sashimi şi tartar de ton cu creveţi prăjiţi (un fel de tempura) şi salată. M-a luat prin surprindere, de am şi uitat să le fac poză…

A sosit supa maro, dar clară de rădăcinoase cu o găluscă de griş şi cealaltă din ficat (prăjită înainte, şi apoi pusă în supă). Ceilalţi au avut fie spumă de leuştean sau fie de urzici.

DSC_2249

S-a apropiat felul secundar cu farfuria foarte caldă, în care stăteau cuminţi câteva medalioane în sânge dintr-un muşchiuleţ de vită, scăldat în sos acrişor, cu garnitură de gălbiori. În plus, o farfurioară de găluşte albe de cartofi cu trufe, şi-a făcut apariţia. Delicios!

DSC_2250

După asta, a apărut dintr-o dată o farfurioară extra de sorbet de caise. Abia apoi i-a venit şi rândul desertului: caisă în gogoaşă cu un mousse the ciocolată albă şi îngheţată de mentă.

Trecuseră două ore şi jumătate de când ne-am aşezat la masă. A fost o cină pe cinste, asezonată cu vin şi voie bună. Am trăit experienţe culinare, pe care nu cred că le voi mai trăi prea curând. Eu din primele feluri am gustat mai mult decât mâncat, pentru că ştiam că vor urma şi altele. Pentru asta mi-am luat ceva miştouri, dar n-am regretat. După cele întâmplate, nu cred că mâncarea e făcută doar să fie mâncată, ci să fie şi savurată şi înţeleasă ca un context. Da, întradevăr pentru asta trebuie să-i aloci timpul necesar.

Am ajuns toţi acasă, am mai jucat câteva runde de Saboteur, şi ne-am pus să dormim.

ORS_v2

Duminică, 14 august, am ales să mergem pe creste de munte: „Wanderwelt Dachstein Krippenstein” (lumea celor 2 vârfuri: Dachstein şi Krippenstein).

DSC_2264

Am luat prima telegondolă şi de acolo am mers să vizităm „Dachstein Mammuthoehle” (Peştera Mamut). Imperiosantă! Toţi ne-am păcălit, crezând că are vreo legătură cu mamuţii, dar nu avea legătură decât cu ideea ce imensitate a peşterii. Galeriile ei cuprind tot muntele în care se află, iar unele grote erau chiar mai mari ca un mamut.

Am continuat cu „Dachstein Eishoehle” (Peştera cu gheţar, aşa aş traduce eu). Specialiştii ar fi crezut că muntele de gheaţă se află acolo de la ultima glaciaţiune, dar s-au înşelat. Vegetaţia găsită sub gheţar, nu avea mai mult de 500 ani. Temperatura vara înăuntrul peşterii este de minus un grad, iar iarna de minus opt grade Celsius.

Mai apoi, după ce ne-am dezgheţat, am luat drumul celei de-a doua telegondole, spre vârful Krippenstein. Am ajuns la punctele turistice: „5 fingers” şi „Welterbespirale” (o platformă în formă de spirală, cu vedere de 360 de grade ale lanţurilor muntoase). La primul, am stat să luam şi un mic prânz întârziat, datorită programărilor la intrările în peşteri. Dar fiind feriţi de soare, nu ne-am ars, cum s-a întâmplat cu o zi înainte.

DSC07475
De la stânga la dreapta: Iris, Pia, Marius, Vero, Philippe, Davide, eu, Alexandra

Coborând de pe munte, am văzut un supermarket deshis, şi ne-am oprit să luăm pâine pentru micul dejun de luni. Cu ocazia asta, am dat o tură de 20 de minute pe jos în satul Hallstatt de pe malul lacului. Pozele vorbesc de la sine!

Am ajuns toţi acasă, şi ne-am pus să gătim. Ne-am împărţit responsabilităţi şi am reuşit să facem: chiftele uriaşe de vită cu garnitură de cartofi la cuptor în smântână cu ceapă, plus o salată verde. A fost foarte bun!

DSC07510

Oboseala, în schimb, şi-a zis cuvântul: fiecare era în căutarea unui loc de întins prin bucătărie. Nu am mai jucat nimic.

ORS_v2

Ultima zi, am păstrat-o salinei din Hallstatt. Cea mai veche din lume!

A fost chiar amuzată una din proiecţile din mină, în care se prezentau erele, iar la Hallstatt: se scotea sare. Şi acum se mai exploatează: un număr de 30 de angajaţi, extrag aproximativ 300 000 de tone de sare pe an. În timpul turului, am experimentat şi topoganele folosite de mineri, ca să ajungă la diferite niveluri din galerii.

DSC_2438

Primul a fost scurt, iar al doilea a fost lung de peste 60 de metri. Înspre final, ni s-a prezentat o scară de lemn folosită în mină din perioada erei bronzului (mai veche de 3 000 de ani înaintea erei noastre), şi holograme în chip de oameni care lucrau în mină la vremea acceea. Turul s-a încheiat cu o călătorie a trenului de mină!

DSC07530
Platformă deasupra satului Hallstatt

Am plecat din mina de sare, şi mai apoi a început o ploaie straşnică, care s-a continuat cu grindină. A durat aproximativ 20 de minute, destul cât să se defecteze unitatea de control al parcarii de unde trebuia să ieşim, iar bariera nu se putea debloca manual. Am mai aşteptat încă 20 de minute până a venit cineva de la mentenanţă să ridice manual bariera, după ce a deschis cutia de tablă. La gara principală din Viena, am ajuns cu o oră înainte de plecarea trenului, suficient timp să ne luăm, eu cu Marius, câte un preparat thailandez.

DSC_2467

A! Am uitat să vă zic de necuvântătorul nostru pe nume Baloo (cu accent fie pe prima, fie pe a doua silabă), un câine un sfert golden retreiver şi trei sferturi Münsterländer. O energie mai mare nu am mai văzut la vreun animal până acum! Deabia stătea în lesă, când era nevoie: la întâlnirea cu vacile, de exemplu, sau în vizitarea peşterilor. În rest, peste tot era lumea lui de joacă, dar destul de ascultător. A fost dresat, dar a stat 2 săptămâni fără Pia şi Philippe, şi a cam uitat din comenzi. În seara cinei la restaurant, a primit şi el, coaste de miel; a doua zi, părea că nu mai vrea să mănânce altceva.

Cam atât!

Călătoriile te inspiră!

yours,
Rareş

ORS_v2


Secţiunea “Picantă”

Bilet de tren Arad – Viena – Arad, cuşetă clasa întâi: 520 lei
Spa Bad Mittendorf cu saună: 15 euro (se puteau închiria şi prosoape, halate)
Cazare Bad Mittendorf: 30 euro/noapte
Dachstein Krippenstein: 40 euro (cu telegondole şi peşteri)
Salina Hallstatt: 30 euro

ORS_v2

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s